joi, 23 octombrie 2014

Tăblițele de la Tărtăria

Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa a descoperit, în anul 1961, trei tăblițe de lut. Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic în momentul în care s-au găsit tăblițele de lut.[1][2] Două sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică).

Introducere

Subiectul tăblițelor de la Tărtăria are o frecvență de citare în articolele științifice și arheologie mult mai mare decât majoritatea artefactelor arheologice. Se pare totuși că frecvența nu ajunge la cotele la care sunt citate scrierile sumeriană, linear B sau linear A. Tăblițele de la Tărtăria sunt citate foarte des, atunci când subiectul discuției este începutul scrisului în lume și/sau cele mai vechi scrieri din lume. Ele sunt adeseori citate, în sensul că ar putea candida la cel mai vechi scris din lume. Aceasta se datorează pe de o parte faptului că tăblițele poartă semne, dar motivul principal este vîrsta prezumată asociată acestor tăblițe (și desigur semnelor). Dacă vârsta estimată, cea de 5500 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume și anume, scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, datează toate din jurul datei de 3200-3500 î.Hr. Evident, distanța în timp între 3500 î.Hr. și 5500 î.Hr. este mare. Din păcate există un obstacol insurmontabil în ceea ce privește determinarea vârstei (posibilitatea datării cu carbon radioactiv nu mai există datorită unui tratament termic). În ceea ce privește faptul că pe ele este sau nu un scris, speranțe există și în timp cercetătorii vor putea spune dacă este doar proto-scriere sau scris adevărat, în acest caz din urmă desigur vor trebui să spună despre ce fel de scris anume este vorba pe fiecare din ele (ex. pictografic, ideografic, silabar etc).

Date generale

Observând similitudini între tăblițele găsite la Tărtăria și scrierile de pe tăblițele sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârșitul mileniului al IV-lea și începutul mileniului al III-lea î.Hr., N. Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia și tăblițele de la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea sumeriană. Tăblițele de la Tărtăria ar fi însă mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene, fiind datate (este adevărat, prin metode indirecte; este de văzut ce se înțelege prin metode indirecte) din prima jumătate a mileniului IV î.Hr. Astfel, dacă se admite că ele reprezintă într-adevăr scrieri, Tăblițele de la Tărtăria sunt cele mai vechi scrieri din lume găsite până-n prezent. Cele 3 tăblițe de la Tărtăria au fost, totuși, datate indirect, căci din cauza conținutului prea mic de carbon și cel mai important datorită unui tratament termic de coacere în cuptor, pentru o mai bună conservare, nu mai pot fi datate niciodată cu radiocarbon. S-au făcut analize pe alte obiecte (oase) găsite împreună cu ele în groapa rituală. Aceasta este metoda numită mai sus metoda indirectă. Cu toate acestea, există voci sceptice care susțin că tăblițele sunt falsuri, „puse” în groapă de descoperitor, fapt ce nu poate fi clar infirmat, de vreme ce nu se pot lua probe din piese. Sau dacă nu sunt falsuri, au fost luate din bogata moștenire de obiecte descoperite anterior de Zsofia Torma, mii din ele aflate în nu prea mare sau clară ordine în subsolul muzeului din Cluj.
Amuletul (retușat)
Amuletul Rotund
Tăblițe oarecum asemănătoare au fost găsite în colina de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, într-un nivel neolitic, însă acestea corespund mileniului III î.Hr. Tăblițele de la Karanovo sunt reprezentate de câteva sigilii de lut dintre care unul - rotund, cu diametrul de 6 cm - are gravate semne pictografice și este împărțit în patru sectoare clar delimitate, la fel ca tăblița discoidală de la Tărtăria.
Și la Gradeșnița, localitate din nord-vestul Bulgariei, s-au găsit două platouri de dimensiuni reduse; pe fundul uneia dintre ele se poate recunoaște reprezentarea schematică a unei ființe omenești sau divinități, iar cel de-al doilea relevă o decorație care ar putea fi o formă de scriere apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo și de una din tăblițele de la Tărtăria.
Unii cercetători sau entuziaști, pe baza celor trei descoperiri presupus mai vechi decât scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza că scrierea în general, apoi sub forma pictogramelor a apărut mai întâi în sud-estul Europei și nu în Mesopotamia, teorie puternic criticată în arheologia mondială. De asemenea există ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat deși datarea tăblițelor este mai timpurie cu un mileniu față de apariția scrisului în Orient. De asemenea există ipoteza unui contact și transmiterii din aria Egeeană, existând multe elemente care îndreaptă cercetătorii în mod special spre zona insulelor Ciclade. Lăsăm la o parte faptul că aria Cicladelor este legată direct și strâns de precursorii civilizației grecești (civilizațiile pelasgilor, minoanilor, micenienilor). Prezența unor artefacte ridică un semn de întrebare: este vorba de
  • statuetele din alabastru, acest material fiind folosit în Ciclade, stilul sau maniera execuției este asemănătoare cu cea de acolo, precum și
  • obiecte de podoabă, fiind vorba de scoicile Spondylus care cresc cu precădere în Marea Mediterană.

Comparație cu Mesopotamia

Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți.

Critică

Condițiile descoperirii

Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic de la Tărtăria Gura Luncii în momentul descoperirii tăblițelor, descoperirea fiind făcută cu puțin înainte de încheierea programului de lucru. De asemenea tratamentul la care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de săpătură și nu există schițe și fotografii ale pieselor din care să reiasă poziția lor exactă în momentul descoperirii. Schițele relativ la poziționarea gropii ritualice nu sunt bine făcute, de fapt nu ne putem baza pe ele. De asemenea este cunoscut faptul ca N. Vlassa nu a putut fi găsit ore în șir imediat după momentul descoperirii, de fapt a fost de găsit doar a doua zi. Apoi este cunoscut faptul că era reticent sau chiar refuza discuții cu colegii sau prietenii apropiați asupra amănuntelor descoperirii. A declarat un număr variabil de artefacte (mai mic) decât au fost în realitate.

Datarea pieselor

Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan mondial și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor descoperite. În anii trecuți a fost imposibilă datarea cu carbon radioactiv în primul rând datorită conținutului mic de carbon (lutul sau argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu). Piesele au fost apoi introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de restaurare din Cluj și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuat. Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datarea excluzînd obiectele supuse unui tratament termic. S-a realizat în schimb o datare a scheletului lângă care s-au descoperit tăblițele, rezultând cu aproximație anul 5300-5500 î.Hr. În fapt, în știință sub nici o formă nu se poate atribui vârsta unui obiect ca fiind aceea a altui obiect chiar acesta din urmă fiind găsit lângă sau în vecinătatea primului.

Neconcordanțe în înregistrarea și prezentarea datelor

Articolele scrise de N. Vlassa după această descoperire nu prezintă clar situația stratigrafică a tăblițelor și nu există o reproducere in situ a complexului arheologic în care au fost descoperite tăblițele. Există o singură fotografie de la o distanță mare a complexului arheologic în care nu apare nici un fel de material arheologic.

Neconcordanțe în ceea ce privește semnele

Admițând părerea generală că au fost găsite împreună, cele trei tăblițe prezintă trei modalități de scriere diferite:
  1. pictografică (tăblița dreptunghiulară fără orificiu)
  2. scriere de tip anatolian (tăblița dreptunghiulară cu orificiu; v. semnele corespunzătoare literelor din alfabetele anatoliene)
  3. scriere propriu-zisă; (tăblița rotundă; v. spre exemplu semnele corespunzătoare literelor din alfabetele carian sau din cele arhaice grecești) .

Argumente pentru scriere adevărată

  • Tăblița dreptunghiulară cu semne pictografice nu întâmpină absolut nici un obstacol pentru a transmite un mesaj în acest fel.
  • Cea dreptunghiulară cu gaură, prezintă semne care pot fi găsite în majoritatea lor în alfabetele Anatoliene
  • Cea rotundă, exceptând trei semne cu aspect de ideograme care au o discuție separată (pot fi compuse spre exemplu din semne elementare),prezintă semne care în majoritatea lor se regăsesc în alfabetele arhaice grecești (dar nu numai). Vezi formele arhaice pentru eta, delta, ro etc.

Imposibilitatea unei descifrări sau citiri univoce, ultimative și fără a putea fi contestată

Cele mai mari șanse pentru citire le are tăblița pictografică, (unde semnul în formă de capră reprezintă chiar capra, apoi motivul vegetal și încă un animal). Accepția generală este că un artefact purtător de scris la care nu se cunoaște nici limba și nici scrisul, are șanse zero de a putea fi descifrat. Chiar și în cazul în care se cunoaște limba dar nu se cunoaște scrisul sau invers se cunoaște scrisul dar nu se cunoaște limba, este necesar un număr minimal de tablete. Acest număr minimal este considerat de paleografi a fi de ordinul zecilor, sau chiar din păcate ar trebui să fie de ordinul sutelor. Michael Ventris și Chadwick au avut nevoie de sute de tăblițe pentru a descifra scrierea linear B. Scrierea linear A nu este nici acum descifrată deși semnele linear A prezintă similarități cu a celei linear B însă nu se cunoaște limba. Nu este cazul pentru tăblițele de la Tărtăria, unde avem doar câte una pentru fiecare fel de scris. Atenție, chiar cunoscînd accepția fonetică a semnelor, numărul de combinații din care rezultă diferite cuvinte este extrem de mare, ceea ce face imposibilă o singură opțiune de citire integrală a unei tăblițe.